Federatia Volum

Fii voluntarul care celebrează meritele voluntariatului la Gala Națională a Voluntarilor 2015

0_0_0_imagine_de_profil_gnv2015

Gala Națională a Voluntarilor este evenimentul care de 5 ani marchează și sărbătorește meritele voluntariatului la nivel național. Organizații și instituții care implică voluntari, coordonatori de voluntari, voluntari și centre de voluntariat…toți la un loc ne strângem să apreciem pașii pe care i-am făcut cu toții de-a lungul anului 2015 pentru ca lumea în care trăim să fie un loc mai bun, un loc în care ne dorim să fim și un loc în care dorința de schimbare este mai mare ca oriunde în altă parte.

Anul acesta Gala Națională a Voluntarilor a ajuns la a 5-a ediție și se desfășoară ca o călătorie prin experiențele de voluntariat, iar anul acesta ne dorim să lansăm invitația către toți cei care vor fi alături de noi să fim recunoscători pentru oamenii valoroși de lângă noi care fac roțile hărții voluntariatului să se învârtă, zi de zi, să fim recunoscători celor care în momente de criză și durere nu au dat înapoi, ci s-au ridicat din mulțime și au fost eroii de care aveam nevoie cu toții.
Te invităm să te alături echipei noastre și împreună să le spunem „Mulțumesc!” tuturor.

Durata stagiului de voluntariat: 27.11.2015 – 17.12.2015
Locul desfășurării: București

Profilul voluntarului:

– are disponibilitate de timp de aproximativ 4 ore/zi în perioada 27 noiembrie -17 decembrie și 8 ore/zi în ziua evenimentului (Gala Națională a Voluntarilor).
– are abilităţi de comunicare, relaţionare, flexibilitate, spirit organizatoric, iniţiativă;
– dispune de entuziasm, asumarea sarcinilor și pro-activitate;
– este atent la detalii, are spirit organizatoric și îi place să lucreze în echipă;
– are capacitatea de a lucra sub presiune și de a găsi soluții provocărilor apărute;
– are atenție distributivă, capacitate de a gestiona mai multe sarcini simultan;
– Operare PC minim Microsoft Office;
– consideră voluntariatul o valoare personală
– reprezintă un avantaj: experiența voluntariat în domeniul organizării de evenimente
– opțional: are carnet de conducere și dispune de o mașină

Responsabilitățile voluntarului:
– participă activ la întâlnirile de planificare a activității
– asigură suport departamentului de logistică și PR înainte, în timpul și după desfășurarea eveniemtului
– se implică în preluarea materialelor specifice evenimentului de la furnizori
– este în permanență în comunicare cu coordonatorul de voluntari al evenimentului și oferă suport organizatorilor în situații apărute la fața locului
– se implică în confecționarea de materiale hand-made necesare pentru decorarea spațiului de gală, necesare pentru oferirea de suveniruri invitaților
– se implică în amenajarea sălii și a spațiului de gală în ziua desfășurării
– se implică în gestionarea invitaților din seara galei (primire, îndrumare la mese, oferire informații cu privire la program).

Procedură de aplicare:

Candidații interesați sunt rugați să completeze formularul de aplicare de AICI până pe 25 noiembrie 2015 inclusiv. Vor fi contactați doar voluntarii selectați pentru a doua etapă a procesului de selecție –  interviul-ul de grup. Acesta va avea loc în data de 27 noiembrie ora 18.00. Detaliile despre întâlnire vor fi comunicate către cei aleși, în data de 26 noiembrie.

Gala Națională a Voluntarilor este singura competiție națională ce premiază meritele voluntariatului în România. Aflată la a cincea ediție, competiția este organizată cu sprijin instituțional și corporate, implică 33 de membri ai juriului, promovare națională și este un eveniment de referință pentru sectorul neguvernamental românesc ce premiază 4 categorii și 22 de secțiuni. Seara de premiere va avea loc la București în data de 14 decembrie 2015. (www.galavoluntarilor.ro).

Pentru detalii și clarificări vă rugăm să ne contactați la anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro/ (+4) 0749 977 844 (Ana-Maria Grădinariu – Coordonator Programe Federația VOLUM).
Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România.