Federatia Volum

Federația VOLUM caută voluntari Agenți ai Schimbării pentru Școala de Voluntariat (București)

1_0_0_recrutare_voluntariatul_de_face_om_mare_cover_photo

 

 Școala de Voluntariat este un proiect curajos, pilotat pentru prima dată de Federația VOLUM. El s-a născut din dorința de a face o schimbare în rândul tinerilor din România , de a forma oameni care prin voluntariat și implicare civică să contribuie la o societate dreaptă, bazată pe valori, solidaritate. Nu în ultimul rând, știm că de multe ori lipsa de implicare este un rezultat al lipsei de informare a tinerilor cu privire la identificarea de oportunități de voluntariat potrivite profilului lor.

Împreună cu 16 voluntari facilitatori, Școala de Voluntariat își propune să ofere contexte de educare și informare în 12 licee din București, pentru 1340 liceeni, pentru conștientizarea impactului pe care îl pot avea pasivitatea sau lipsa implicării în fața nedreptăților de toate tipurile.

Proiectul este susținut de Raiffeisen Bank prin Programul de granturi „Raiffeisen Comunitati” 2017.

Pașii în acest drum sunt:

23  ianuarie – 9 februarie – Recrutarea și selecția celor 16 voluntari facilitatori ai Școlii de Voluntariat

15-18 februarie – Formarea voluntarilor facilitatori pe teme precum: Voluntariat, spirit cetățenesc, oportunități de voluntariat și cum pot fi ele accesate, procese de învățare (abilități, competențe, atitudini, valori) prin voluntariat, tehnici de facilitare de ateliere și seminare.

27-28 februarie (program stabilit de comun acord) – Testare, Practică pentru ateliere în școli

Martie-Mai – Ateliere Voluntariat, Spirit Cetățenesc, Oportunități și învățare prin voluntariat – în 12 licee din București

Iunie – Încheiere Școala de Voluntariat

Profilul de voluntar Agent al Schimbării:

  • Are disponibilitate de implicare în activități în timpul săptămânii (aproximativ 15 ore/săptămână) în perioada Martie-Mai 2018
  • Este disponibil pentru a participa la 4 zile de formare în perioada 15-18 februarie 2018
  • are abilităţi de comunicare, relaţionare, flexibilitate, spirit organizatoric, iniţiativă;
  • dispune de entuziasm, asumarea sarcinilor și pro-activitate;
  • este atent la detalii, are spirit organizatoric și îi place să lucreze în echipă;
  • are capacitatea de a lucra sub presiune și de a găsi soluții provocărilor apărute;
  • are atenție distributivă, capacitate de a gestiona mai multe sarcini simultan;
  • îi place să lucreze cu oamenii
  • consideră voluntariatul o valoare personală
  • Operare PC minim Microsoft Office;
  • reprezintă un avantaj: experiența voluntariat în domeniile: organizare de Evenimente, facilitare de ateliere/seminare/traininguri

De ce ai vrea să faci parte din această Școală?

  • pentru că vei participa la un curs de formare pe teme precum: Voluntariat, spirit cetățenesc, oportunități de voluntariat și cum vot fi ele accesate, procese de învățare (abilități, competențe, atitudini, valori) prin voluntariat, tehnici de facilitare de ateliere și seminare.
  • pentru că vei facilita, împreună cu echipa de voluntari, ateliere pentru 1340 tineri din 12 licee din București
  • pentru că ai ocazia să faci o schimbare în comunitate, într-o realitate în care lipsa de implicare nu mai este o opțiune
  • pentru că vei avea satisfacția de a vedea tinerii liceeni dezvoltându-se sub ochii tăi și vei ști că tu ai participat la asta
  • pentru că îți vom oferi suportul şi cadrul necesar dezvoltării tale personale și/sau profesionale.
  • pentru că vei primi Certificatul de Voluntariat VoluntPass, pe baza implicării tale și a rezultatelor învățării pe care le vei avea pe parcursul stagiului
  • pentru că îți putem elibera scrisori de recomandare, în funcție de implicare și de rezultatele tale
  • pentru că vei face parte dintr-o echipă cu oameni tineri, implicați și dedicați, unde îți poți face noi prieteni.

Responsabilitățile Agentului Schimbării:

  • Participă la cursurile de formare realizate de Federația VOLUM ca parte din pregătirea pentru implementarea activităților în cadrul Școlii de Voluntariat
  • Facilitează activități de educație nonformală în cadrul atelierelor din Școala de Voluntariat, potrivit curriculei și calendarului de activități stabilite
  • Respectă formatul / designul atelierelor așa cum a fost agreat împreună cu Coordonatorul de Proiect
  • Contribuie la adaptarea formatului/designului de atelier în funcție de nevoile participanților la ateliere
  • Întocmește rapoarte de activitate potrivit procedurii stabilite în acest sens și la termenele stabilite
  • Promovează activitățile Școlii de Voluntariat și contribuie la realizarea de materiale de comunicare în această privință
  • Participă activ la întâlnirile de planificare a activității, întâlnirile de feedback și de evaluare.

Proces de selecție

Pentru a aplica te invităm să intri pe hartavoluntariatului.ro AICI.

Termen limită de aplicare: 9 februarie, ora 23.59.

Pentru întrebări și neclarități:

Ana-Maria Grădinariu
Coordonator Programe, (+4) 0749 977 844, anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro