Federatia Volum

Nu rata înscrierile la Gala Națională a Voluntarilor 2017!

Până pe 16 octombrie, organizațiile și instituțiile care implică voluntari sunt invitate să nominalizeze oameni și inițiative care schimbă comunitatea prin voluntariat, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor – ediția 2017. Organizată de Federația VOLUM, competiția oferă o binemeritată recunoaștere publică oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în societatea din care fac parte.

1_0_0_sapte_zile_numaratoare_inversa_landscape_3x2_GNV_2017

Nominalizările se pot face în cadrul celor patru categorii: voluntarul anului, proiectul de voluntariat al anului, coordonatorul de voluntariat al anului și echipa de voluntari a anului. De asemenea, pentru primele două categorii menționate se poate opta pentru unul dintre domeniile: social, sănătate, tineret, artă și cultură, sport și recreere, educație, activism și drepturile omului, protecția mediului și animalelor.

 

Înscrierea nominalizărilor se face exclusiv online folosind website-ul dedicat – www.galavoluntarilor.ro, până pe 16 octombrie, ora 23:59. Nominalizații trebuie să-și fi derulat activitatea pe durata anului 2017 sau să facă parte din proiecte aflate în derulare, cu condiția ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete. Pentru mai multe informații despre regulamentul competiției vă rugăm accesați acest link.

 

Ediția de anul acesta se află sub semnul celor 7 ani de când se realizează competiția și evenimentul, împlinindu-se cei „7 ani de acasă”. Așadar, ediția din 2017 va celebra meritele voluntariatului în formarea și dezvoltarea persoanelor care își doresc mai multe de la comunitatea din care fac parte și se implică pentru a o schimba. Anul acesta sărbătorim „oamenii mari”, care au învățat și s-au dezvoltat lucrând împreună la schimbarea comunităților.

 

La fel ca edițiile precedente, această competiție reunește organizații neguvernamentale, voluntari, companii și instituții publice și este susținută de către cei opt Ambasadori ai Voluntariatului în România: Raed Arafat, Margareta Pâslaru, Damian Drăghici, Marius Manole, Irina Păcurariu, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen și Zoli Toth.

 

„Într-o țară în care ne pierdem tot mai ușor în deriva superficialității și a formei fără fond, Gala Naționala a Voluntarilor premiază normalitatea – sau ceea ce noi și partenerii noștri considerăm normalitate. A face mai mult decât pentru propria ta persoana e firesc pentru că readuce umanitatea în viața ta, a mea, a noastră a tuturor. Anul acesta vom premia Oamenii Mari, sub sloganul „Voluntariatul te face Om Mare”, adică voluntarii de toate vârstele și din toate domeniile de activitate din întreaga țară care în ultimul an și-au dedicat din timpul și abilitățile sau competențele lor pentru a face o schimbare. Voluntariatul nu este important doar prin prisma oamenilor și a proiectelor, ci și prin ce lasă în urmă și prin starea de spirit pe care o transmite.” – Anca Năstase, Director Executiv al Federației VOLUM.

 

Biroul executiv al Federației VOLUM, organizațiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicați în procesul de preselecții, jurizare sau analiză a lucrărilor primite. Procedura de jurizare include analiza din partea juriului extern Federației VOLUM. Câștigătorii vor fi anunțați public și premiați în data de 14 decembrie 2017, la evenimentul de celebrare Gala Națională a Voluntarilor.