Consultări cu angajatorii români pe tema Certificatului de Voluntariat
În perioada Noiembrie 2014-Martie 2015 Federatia VOLUM organizează întalniri cu 70 de angajatori români pe tema certificatului de voluntariat. Scopul întâlnirilor este de a identifica modalitatea în care certificatul de voluntariat prevăzut în Legea Voluntariatului 78/2014 poate fi integrat în și recunoscut de angajatori.
Certificatul de voluntariat este un document emis de organizația gazdă (ONG sau instituție publică) care detaliază experiența dobândită de acesta, sub formă de rezultate ale învățării, abilități și atitudini. Federația VOLUM gestionează un grup de lucru format din experți din sectorul public și cel nonprofit, care a conceput un model de certificat de voluntariat cu aplicabilitate națională. Federația VOLUM a lansat un proiect de pilotare al certificatului în întreaga țară până în Mai 2015.
Întâlnirile cu angajatorii români dezbat si concluzionează pe subiecte precum:
- rolul și utilizarea certificatului pe piața muncii
- forma certificatului și campurile sale
- implicarea institutuțiilor publice în proces
- validarea certificatului
- ce urmăresc angajatorii români atunci cand primesc o aplicație din partea unui candidat care a făcut voluntariat
- crearea în cadrul certificatului a unui set de abilități și atitudini care sunt utile angajatorilor
Prima întâlnire a avut loc la București în luna Noiembrie 2014 cu sprijinul HR Club – cea mai mare comunitate de manageri de Resurse Umane din România), urmând ca restul întâlnirilor să aiba loc în Februarie și Martie 2015 în București și în Cluj. Printre participanți se vor număra și experți în recrutare, reprezentanți ai portalurilor de oferte de joburi, ai companiilor de consultanță în resurse umane, headhunting și plasare de forță de muncă.
În paralel, Federația VOLUM organizează întâlniri și cu autoritățile publice relevante pentru acest subiect: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale și Autoritatea Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Aceste consultări au loc în cadrul proiectului „Harta Voluntariatului în România”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România şi este implementat de Federația VOLUM (http://www.federatiavolum.ro).
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org