Federatia Volum

Federația VOLUM recrutează Manager Comunicare Online (București)

Hai Hui

 

Căutăm coleg/colegă care să se alăture echipei executive a Federației VOLUM (București) și care împreună cu noi să sprijine digitalizarea mișcării de voluntariat din România. Căutăm un coleg/colegă care să dea voce acțiunilor Federației  în online, așa că te invităm să vezi detaliile de mai jos. Dacă ți se potrivește, hai la noi în echipă!

Responsabilitățile Managerului de Comunicare Online sunt:

  • Gestionează conținutul online, fluxul informațional și relația cu utilizatorii pentru portalul HartaVoluntariatului.ro si website-ul/softul  www.volunteer360.org ;
  • Gestionează conținutul online și fluxul informațional pentru site-urile www.galavoluntarilor.ro  și www.federatiavolum.ro ;
  • Revizuiește, actualizează, modifică și promovează conținutul site-urilor federației, a conturilor de social media și a platformelor online ale federației;
  • Dezvoltă buletinele informative online, newsletterele și a altor materiale promoționale online ale federației;
  • Dezvoltă strategia de comunicare externă în colaborare cu echipa de management și a Consiliului Director al Federației, pentru cele 4 site-uri ;
  • Dezvoltă și standardizează instrumentele necesare comunicării interne și externe;
  • Dezvoltă planul de media al federației, ține bazele de date updatate, organizează evenimente media și dezvoltă o relație cu mass media, realizează articole de presă;
  • Participă la planificarea strategică a Federației și la stabilirea obiectivelor activităților de promovare online și offline;
  • Propune și dezvoltă ideile creative pentru campaniile de promovare online;
  • Realizează și gestionează la zi baze de date cu contactele federației: parteneri, aparițiile media, campanii, oferte, publicații și emisiuni de specialitate, oameni de presă;
  • Propune și dezvoltă idei creative pentru activități și campanii de promovare pentru evenimentele federației;
  • Negociază, menține și dezvoltă relațiile profesionale cu colaboratorii (agenții de publicitate, trusturi de presă, televiziunile locale și naționale, cu furnizorii de design, de producție publicitară, de media planning&buying, cu organizatorii de evenimente etc.).

 

Căutăm un coleg/colegă care să aibă fie/aibă:

  • Absolvent(ă) de studii superioare;
  • Experiență profesională în comunicare online/social media de minim 3 ani;
  • Experiență profesională de relaționare inter-umană (networking, coordonare echipă, prezentare în fața unui public);
  • Experienţă în utilizarea calculatorului, a aplicațiilor online şi social media (Word, Excel, Power Point, Adobe Photohop/Adobe Illustrator/Corel Draw – minim competențe de începător, Facebook insights, Youtube insights, Mailchimp, CRM, Google Analytics etc.)
  • Abilitatea de a lucra cu mass media/alți parteneri și a dezvolta și consolida astfel de relații;
  • Dinamism în abordarea sarcinilor și a partenerilor cu care interacționează
  • Capacitatea de a prioritiza sarcinile și de a respecta termenele limită;
  • Capacitatea de a lucra sub presiune și de a găsi soluții provocărilor apărute;
  • Persoană pro-activă, cu inițiativă, orientată pe rezultate și cu abilități organizatorice;
  • Buna cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit).
  • Ambițios(ă), energic(ă) și determinat(ă), cu dorința  de a face o diferența
  • Atenție distributivă, capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan;
  • Experiența în sectorul nonprofit este un avantaj

 

Federația VOLUM pune la dispoziție:

  • Oportunitatea de a contribui la activități și proiecte provocatoare într-una din cele mai mari Federații de ONG-uri din România;
  • Oportunitatea de a contribui la digitalizarea voluntariatului în România, ca parte a strategiei VOLUM;
  • Mediu de lucru atractiv, echipă tânără și dinamică;
  • Sarcini diverse și stilul de lucru independent;
  • Salariu aliniat la oferta din sectorul neguvernamental;
  • Telefon, laptop și access la Internet;
  • Posibilitatea de a lucra într-o echipă a cărei viziune este aceea a unei societatăți româneaști în care voluntariatul este o mișcare acceptată, susținută și recunoscută pentru contribuția sa la coeziunea, incluziunea și solidaritatea socială;
  • Posibilitatea de formare și instruire atât în training-uri naționale cât și internaționale;
  • Oportunități de networking în mediul business și ONG din București/România.

 

Poziția disponibilă este FULL TIME.

Dacă te regăsești în cele de mai sus și vrei să vii la noi în echipă, te invităm să trimiți un CV însoțit de o scrisoare de motivație (aceasta reprezintă un document separat, ataşat) până la data 2 mai, ora 23.59, pe adresa de mail office@federatiavolum.ro 

Vă rugăm menţionaţi în subiectul mesajului:  Angajare Manager Comunicare Online.

Evaluarea cererilor primite se va face cu respectarea principiului confidenţialităţii şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerintele menţionate şi sunt selecţionate pentru interviu. Interviurile vor avea loc în perioada 7 – 11 mai 2018, la sediul Federației VOLUM (București). Pentru detalii suplimentare ne puteţi scrie la office@federatiavolum.ro