Federatia Volum

VIZITA DIRECTORULUI EXECUTIV AL FEDERAŢIEI VOLUM LA STATUL MAJOR AL FORŢELOR NAVALE

Locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Dr. Constantin CIOROBEA, a primit astăzi, 22 septembrie, vizita Directorului Executiv al Federaţiei VOLUM, doamna Anca NĂSTASE.

Cu acest prilej, reprezentantul Federaţiei Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România VOLUM a oferit Forţelor Navale Române Diploma de Excelenţă, pentru recunoaşterea eforturilor depuse de către personalul din Forţele Navale în Domeniul Voluntariatului, prin acţiunile organizate în ultimii ani la care au participat marinarii militari, precum şi pentru aprecierea rezultatelor remarcabile, obţinute la Gala Naţională a Voluntarilor din anul 2014, singura competiție națională care premiază meritele voluntarilor din întreaga țară.

Doamna Anca NĂSTASE a mulţumit conducerii Statului Major al Forţelor Navale pentru implicarea marinarilor militari în acţiunile de voluntariat şi pentru faptul că, începând din acest an, a fost introdusă o secţiune specială în Concursul Omul Anului din Forţele Navale, dedicată militarilor care obţin performanţe în Domeniul Voluntariatului şi ajutorului umanitar.

****

Federaţia VOLUM este singura coaliție/federație de organizații neguvernamentale care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, și una din cele mai mari federații de ONG-uri din țară. Aceasta reuneşte organizații neguvernamentale care lucrează cu voluntari sau sprijină dezvoltarea voluntariatului sub orice formă.
Obiectivul Federaţiei VOLUM este transformarea societăţii româneşti într-o societate în care voluntariatul este o mişcare acceptată, susţinută şi recunoscută pe baza asumării la nivel individual şi instituţional al responsabilităţii sociale manifestate prin voluntariat.

Pe parcursul anului 2014, mai mulţi militari din Forţele Navale au participat la competiţia Gala Naţională a Voluntarilor cu proiecte pe care le-au desfăşurat şi s-au clasat pe locuri fruntaşe la diferite secţiuni ale competiţiei. Cele mai importante premii, obţinute de către marinarii militari, au fost Trofeul ,,Voluntarul anului”, la secţiunea „Protecţia Mediului”, şi Trofeul ,,Proiectul de voluntariat al anului” pentru proiectul ,,Parapeţii verzi”. Acest proiect a fost finalizat în luna aprilie 2014, odată cu plantarea ultimilor 2500 de puieţi, dintr-un total de 10000, şi a beneficiat în ultimii trei ani de implicarea voluntară a elevilor şi studenţilor militari din Constanta, aceştia fiind coordonaţi de către şefului Cercului Militar Mangalia, plutonier-adjutant principal Liana NAUM.
De asemenea, Şcoala Militară de Maiştri Militari de Marină a fost nominalizată la Gala Naţională a Voluntarilor 2014, la secţiunea “Instituţia de Învăţământ a anului” pentru acţiunile umanitare şi de voluntariat la care au participat elevii acesteia alături de alţi voluntari constănţeni.
În primăvara anului 2015, militarii din Forţele Navale Române şi un grup de voluntari constănţeni şi-au unit eforturile cu câteva zeci de marinari militari străini, care s-au aflat într-o escală la Constanţa în timpul executării unui exerciţiu multinaţional, şi au participat împreună la realizarea unui proiect ecologic de voluntariat, pentru protejarea mediului înconjurător, în vederea atragerii atenţiei asupra impactului pe care omul îl are asupra naturii. Marinarii militari americani, canadieni, germani, italieni, turci şi români, alături de voluntarii unui ONG constănţean, au plantat 1000 de puieţi, în zona Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare (Costineşti).

Personalul din Forţele Navale contribuie activ la dezvoltarea acţiunilor din Domeniul Voluntariatului şi ajutorului umanitar nu numai prin desfăşurarea unor activităţi în domeniul voluntariatului, ci şi prin susţinerea financiară, acordată realizării obiectivelor Asociaţiei de Caritate din Armata României CAMARAZII, marinarii militari ocupând primul loc, ca număr de membri cotizanţi ai acestei asociaţii, respectiv 4500 din totalul de 20.000 de membri.
Asociaţia de Caritate din Armata Română CAMARAZII, este o organizaţie nonguvernamentală, al cărui obiect principal de activitate constă în soluţionarea unor cazuri medico-sociale deosebite ale membrilor asociaţiei şi familiilor acestora. Asociaţia se preocupă, în mod deosebit, de problematica răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în teatrele de operaţiuni, precum şi în acţiuni militare interne. Deviza asociaţiei este: „Înainte de toate, suntem OAMENI!”.
Menţionăm eforturile deosebite depuse, în anul 2014, de către comandorul Ciprian HANCIUC şi maistrul militar principal Ştefan NIŢU pentru iniţierea şi susţinerea unor programe sociale cu scopuri umanitare, derulate prin intermediul Asociaţiei CAMARAZII, precum finanţarea a peste 50 de cazuri medico-sociale, cu fonduri în valoare de aproximativ 235.000 lei, organizarea unor acţiuni de colectare cărţi, obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, jucării pentru copiii de la un centru maternal, derularea unor parteneriate cu Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului şi cu Asociaţia Cultul Eroilor REGINA MARIA.
Cea mai recentă acţiune umanitară, realizată prin efortul conjugat al Asociaţiei de Caritate din Armata României CAMARAZII, Forţelor Navale Române şi S.C. CLARFON România SRL, o companie specializată în tehnologia modulară a protezelor auditive, a avut loc în perioada premergătoare aniversării Zilei Marinei Române. La data de 10 august, decanul de vârstă al marinarilor militari a împlinit onorabila vârstă de 101 ani, prilej cu care i-a fost oferit un aparat auditiv de către cele trei instituţii menţionate, pentru a se bucura de un auz normal.

Lt.col. Corneliu PAVEL