Conferința Națională – Măsurarea impactului economic și social al voluntariatului – 21 aprilie 2016, București
În perioada iulie 2015 – martie 2016 Federația VOLUM a demarat un proces de creare a unui sistem de măsurare a impactului social și economic pe care voluntariatul îl are în România. Acest demers are ca scop întărirea capacității ong-urilor pentru măsurarea impactului programelor și a activităților de voluntariat în rândul organizațiilor care implică voluntari din România.
În demersul de creare a unui ghid de măsurare a impactului ne-am propus să utilizăm metode propuse prin modelul ILO pentru organizații care implică voluntari, din România. Scopul acestei inițiative este furnizarea de date la nivel național cu privire la impactul activităților de voluntariat la nivel personal, comunitar și social, în domeniile în care se desfășoară. Grupul de lucru coordonat de Federația VOLUM pentru crearea sistemului menționat va prelua și adapta metode propuse de Organizația Mondială a Muncii în ”Manualul de măsurare a activităților de voluntariat”. În acest sens, vor fi utilizate instrumente de măsurare cantitativă și calitativă a implicării voluntarilor și a impactului acestora asupra organizației și asupra comunității, în vederea exploatării resurselor și direcțiilor identificate ca fiind funcționale și sustenabile.
Conferința Națională pe tema Măsurării Impactului Social și Economic al Voluntariatului
Pe 21 aprilie vă invităm la Conferința Națională – Măsurarea Impactului Voluntariatului – social și economic ce va avea loc la București. Conferința va reuni 100 de reprezentanți ai ONG-urile din România, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice și companiilor care vor oferi o viziune clară asupra măsurării impactului activităților de voluntariat din punct de vedere economic și social la toate nivelurile.
Conferința se va desfășura în intervalul orar 9.30-17.00.
Gazda evenimentului va fi: Florin Ghindă (Fondator România Pozițivă)
Locația: Phoenicia Grand Hotel București
Participarea la conferință se face doar în baza înscrierii în prealabil. Înscrierea se face completând formularul de AICI până la data de 15 aprilie 2016, ora 23.59.
Din agenda conferinței naționale vor face parte:
- O sesiune extinsă de networking între reprezentanții organizațiilor, instituțiilor și companiilor prezente la eveniment;
- Un panel de lansare format din partenerii institutionali și neguvernamentali ai Federatiei, parte din procesul de creare a ghidului de măsurare a impactului;
- Ateliere de lucru în paralel ce vor aborda teme ca:
- Măsurarea impactului activităților de voluntariat din România
- Importanța orientării și formării voluntarilor în domeniul drepturilor omului și discriminării și impactul acțiunilor conștiente ale voluntarilor în lucrul cu beneficiarii
- Importanța vizibilității și recunoașterii mișcării de voluntariat în România
- Volunariatul considerat experiență profesională (Certificatul de Voluntariat) – Contexte de învățare formale/nonformale/informale – Voluntariatul ca un context de învățare – ce, cum, unde?
- Voluntariat internațional în România și impactul stagiilor de voluntariat internaționale asupra situației social-economice din România
- Impactul coordonatorilor de voluntari asupra dezvoltării și eficienței voluntarilor
- Voluntariatul corporativ – tendințe și impactul implicării angajaților în procesul de schimbare socială
- Impactul unui cadru legislativ pentru voluntariat asupra mișcării de voluntariat din România
- Concluzii finale ce vor fi preluate și prezentate într-un document de poziție publică.
- “Scrisoare” către viitor pentru sectorul nonprofit
Despre procesul de elaborare a ghidului de măsurare a impactului
În procesul de elaborare a ghidului de măsurare a impactului social și economic o etapă importantă a fost și este consultarea organizațiilor neguvernamentale care implică voluntari, de la nivel național. Astfel a fost creat un chestionar, în demersul de documentare preliminară asupra practicilor de management și evaluare a muncii voluntarilor în cadrul organizațiilor din România. Pe baza acestor informații Federația VOLUM împreună cu Learning Ecosystem a generat un ghid metodologic în care a inclus și două instrumente de măsurarea impactului voluntariatului din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Ghidul dezvolat urmează a fi prima resursă de acest tip din România și va pune la dispozitia organizațiilor care lucrează cu voluntari instrumente și modele de măsurare a impactului personal și comunitar cu valoare socială utilizând scale multiple. În luna aprilie Federația VOLUM organizează 3 ateliere de lucru cu 100 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale iar pe parcursul celor 3 ateliere se vor testa cele 2 instrumente de măsurare prezente în ghid, în vederea calibrării lor pe nevoile sectorului. Realizarea ghidului și testarea instrumentelor sunt doar primii pași spre studierea impactului organizațiilor care mobilizează voluntari în România, și deci a voluntariatului în general.
Pentru detalii suplimentare despre conferință și demers vă rugăm să ne contactați la:
Ana-Maria Grădinariu (Coordonator Programe) – anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro, (+4) 0749 977 844
Acest demers se realizează în cadrul proiectul Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.