Federatia Volum

Bibliotecile publice – centre de resurse în domeniul voluntariatului

raftul cu initiativa site

În perioada mai 2014 – iunie 2015,  Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat va sprijini 15 biblioteci publice să dezvolte oportunităţi de implicare prin voluntariat şi un spaţiu adecvat persoanelor interesate să se implice în beneficiul unor cauze comunitare. Personalul celor 15 biblioteci, care vor fi selectate în urma unui apel public în perioada următoare, va beneficia de instruire, consultanţă şi materiale pentru dezvoltarea unor programe de voluntariat care să răspundă nevoilor comunităţii şi ale bibliotecilor şi care să ofere experienţe pozitive persoanelor dornice să se implice ca voluntari.sigla_raftulcuinitiativa_medium
Iniţiativa face parte din proiectul Raftul cu Iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci, derulat de Pro Vobis în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România cu suma de 74.996 euro.

Biblioteca este cea mai frecventată instituţie de cultură din România, putând deservi direct aproape 75% din populaţie. Datorită poziţiei sale în comunitate şi a infrastructurii de care dispune, biblioteca din ziua de astăzi devine un punct focal pentru promovarea cetăţeniei active şi a implicării prin voluntariat, a valorilor democratice, a incluziunii şi a discursului anti-ură. Proiectul va sprijini bibliotecile participante să devină spaţii dinamice, deschise tuturor vârstelor și grupurilor sociale, care țin pasul cu nevoile comunității și cu metodologiile moderne de implicare a cetățenilor, oferind oportunităţi atractive de implicare în comunitate, un cadru de informare cu privire la voluntariat şi beneficiile acestuia dar şi un loc unde ideile noi de proiecte în beneficiul comunităţii vor putea fi puse în aplicare.

Un procent de 20% dintre europenii implicaţi în activităţi de voluntariat sunt activi în domeniul culturii şi artelor, acesta fiind al doilea domeniu preferat de implicare. În România voluntariatul se află pe o pantă ascendentă, existând însă necesitatea unei abordări mai profesioniste a muncii cu voluntarii, pentru a creşte calitatea şi durabilitatea programelor de voluntariat. Prin acest proiect, Pro Vobis şi partenerul său vor oferi instruire în managementul voluntarilor și al programelor de voluntariat pentru 30 de bibliotecari din 15 biblioteci selectate ca beneficiare ale activităților proiectului. Acestea vor beneficia de asemenea de consultanță personalizată în gestionarea de programe de voluntariat și evenimente concrete de promovare a voluntariatului. Nu în ultimul rând, proiectul îşi propune diseminarea de resurse informaționale către un număr mare de biblioteci și bibliotecari din România, diversificarea oportunităţilor de voluntariat oferite în biblioteci, utilizarea de instrumente pentru creşterea calităţii şi creativităţii programelor de voluntariat, ducând la diversificarea categoriilor de cetăţeni care beneficiază de acestea.

Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la tel. 0264 412897 sau 0755 045 100, e-mail corina@provobis.ro, persoana de contact: Corina Pintea, coordonator proiect, sau să accesaţi www.provobis.ro.

***

Misiunea Pro Vobis este de a dezvolta voluntariatul prin activităţi de instruire, consultanţă, cercetare şi facilitarea colaborării tuturor factorilor interesaţi şi de a promova voluntariatul în România ca resursă viabilă şi de neînlocuit în soluţionarea problemelor cu care se confruntă societatea.