Federatia Volum

Angajăm Coordonator Voluntari (București)

anunt recrutare Coord programe Vol

Căutăm coleg/colegă care să ni se alăture în echipa executivă a Federației VOLUM (București) și care să ne sprijine în dezvoltarea unor programe naţionale de voluntariat. Căutăm un coleg/colegă care să dea VOLUM voluntariatului din România, așa că te invităm să vezi detaliile de mai jos. Dacă ți se potrivește, hai la noi în echipă!

 

Responsabilitățile Coordonatorului de Voluntari sunt:

  • Realizează şi implementează activităţile aferente unui program de voluntariat (planificare, implementare, ajustare, raportare, follow-up)
  • Comunică şi gestionează relaţia cu finanţatorii proiectelor aflate în derulare care implică voluntari
  • Implementează activităţi de management al voluntarilor (recrutare, informare, motivare, evaluare, follow-up)
  • Gestionează baza de date a voluntarilor implicaţi în programele aflate în derulare
  • Realizează documentele legale aferente implementării activităţilor de voluntariat (contracte de voluntariat, fişe de voluntariat, registrul voluntarilor, etc)
  • Monitorizează şi raportează activitatea voluntarilor utilizând un model de raportare de impact realizat în cadru organizaţiei
  • Are disponibilitatea de a se deplasează în ţară pentru a coordona echipe de voluntari aferente unor activităţi stabilite anterior
  • Dezvoltă și standardizează instrumentele necesare comunicării interne între şi cu voluntarii
  • Participă la planificarea strategică a Federației și la stabilirea obiectivelor anuale organizaţionale

 

Căutăm un coleg/colegă care să aibă fie/aibă:

  • Absolvent(ă) de studii superioare;
  • Experiență profesională în management de proiect sau management de echipe de minim 3 ani într-o organizaţie nonguvernamentală;
  • Experienţă profesională în lucrul cu voluntarii şi gestionarea componentei de voluntariat dintr-un proiect sau program
  • Experiență profesională de relaționare inter-umană (networking, coordonare echipă, prezentare în fața unui public);
  • Dinamism în abordarea sarcinilor și a partenerilor cu care interacționează
  • Capacitatea de a prioritiza sarcinile și de a respecta termenele limită;
  • Capacitatea de a lucra sub presiune și de a găsi soluții provocărilor apărute;
  • Persoană pro-activă, cu inițiativă, orientată pe rezultate și cu abilități organizatorice;
  • Buna cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit).
  • Ambițios(ă), energic(ă) și determinat(ă), cu dorința  de a face o diferența
  • Atenție distributivă, capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan;
  • Experienţa în coordonarea echipelor de voluntarilor adulţi constituie un avantaj.

 

Federația VOLUM pune la dispoziție:

  • Oportunitatea de a contribui la activități și proiecte provocatoare într-una din cele mai mari Federații de ONG-uri din România;
  • Oportunitatea de a contribui la construcţia şi implementarea unor programe de voluntariat naţionale, ca parte a strategiei VOLUM;
  • Mediu de lucru atractiv, echipă tânără și dinamică;
  • Sarcini diverse și stilul de lucru independent;
  • Salariu aliniat la oferta din sectorul neguvernamental;
  • Telefon, laptop și access la Internet;
  • Posibilitatea de a lucra într-o echipă a cărei viziune este aceea a unei societatăți româneaști în care voluntariatul este o mișcare acceptată, susținută și recunoscută pentru contribuția sa la coeziunea, incluziunea și solidaritatea socială;
  • Posibilitatea de formare și instruire atât în training-uri naționale cât și internaționale;
  • Oportunități de networking în mediul business și ONG din București/România.

Poziția disponibilă este FULL TIME.

Dacă te regăsești în cele de mai sus și vrei să vii la noi în echipă, te invităm să trimiți un CV însoțit de o scrisoare de motivație (aceasta reprezintă un document separat, ataşat) până la data 21 septembrie, ora 23.59, pe adresa de mail – office@federatiavolum.ro.

Vă rugăm menţionaţi în subiectul mesajului:  Angajare Coordonator de Voluntari.

Evaluarea cererilor primite se va face cu respectarea principiului confidenţialităţii şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerintele menţionate şi sunt selecţionate pentru interviu. Interviurile vor avea loc în luna septembrie 2018, la sediul Federației VOLUM (București). Pentru detalii suplimentare ne puteţi scrie la office@federatiavolum.ro