Federatia Volum

Asociația EcoAssist – Plantăm fapte bune în România

„Credem în puterea mobilizării civice, credem în puterea exemplului și credem în carisma visului civic în protecția mediului! Ne bucură diversitatea, impactul și complexitatea inițiativelor pe care le facem împreună! ”, acesta este motto-ul care stă la baza acțiunilor organizate de  „Plantăm fapte bune în România”  –  iniţiativa naţională de împădurire bazată pe voluntariat, care a pornit la drum în 2011.

 

PFBRO

2017 este al treilea an consecutiv în care echipa de proiect își propune ca în luna noiembrie, să organizeze plantare intr-o singură zi.

Pentru acțiunea din 18 noiembrie în care sunt vizate 15 județe, „Plantăm fapte bune în România”  căută atât terenuri care pot fi împădurite și incluse în fond forestier cât si colegi de proiect.

Fiind conștienți de puterea echipei, organizatorii îi invită pe cei interesații să se implice să contacteze echipa de proiect pe adresa organizare@plantamfaptebune.ro  cu recomandări de:

  • posibili membri în echipa de organizare locală
  • primării care dețin terenuri publice neproductive pe care s-ar putea împăduri
  • organizații non-guvernamentale care s-ar putea implica în organizarea locale
  • companii locale care ar putea sprijini cu voluntari, resurse materiale sau financiare
  • publicații sau persoane publice locale care ar putea promova inițiativa

„Plantăm fapte bune în România” promovează cauza pădurilor, sub orice formă. Astfel, românii pot să se implice fie la organizarea plantațiilor oficiale ale proiectului „Plantăm fapte bune în România”, respectând anumite reguli de organizare, fie prin organizarea unor acțiuni independente (pe terenuri aflate în incinta școlilor, grădinițelor, spațiilor din jurul blocurilor de apartamente sau altor spații publice și propice unor acțiuni de plantare sau împădurire), fie prin implicarea în proiecte de împădurire ale altor organizaţii care se desfășoară mai aproape de ei.

Detalii despre proiect pe www.plantamfaptebune.ro