Organizația Națională “Cercetașii României” recrutează contabil!
Organizația Națională “Cercetașii României” (ONCR) caută contabil(ă) cu experiență în domeniul nonprofit și contabilitatea de gestiune.
Responsabilități:
- înregistrarea în ordine sistematică și cronologică a documentelor aferente activității organizației;
- menținerea corectă și la zi a înregistrărilor contabile și a evidenței stocurilor de materiale;
- pregătirea si depunerea situaţiilor financiare şi a raportărilor contabile anuale în termenele stabilite, conform cerințelor interne;
- întocmirea situațiilor financiare precum: note contabile, registrul jurnal, balanțe de verificare, grafice estimative graduale, previziuni economice cu privire la gestionarea fondurilor disponibile etc.;
- monitorizarea financiară corectă, eficientă și în termen a proiectelor și cheltuielilor efectuate, în acord cu procedurile de raportare stabilite;
- mentorarea membrilor din cadrul filialelor în implementarea procedurilor financiare;
- încasare cotizații și întocmire situații trimestrial;
- programarea bugetară și previzionarea fluxului de fonduri;
- întocmirea și urmărirea execuției bugetare a organizației;
- arhivarea documentelor financiare ale organizației;
- realizarea salarizării şi a altor costuri conexe, legate de personal;
- documentarea permanentă cu privire la modificările legislației în domeniul contabil;
- alte sarcini conexe domeniului de activitate.
Cerințe privind ocuparea postului:
- studii superioare economice;
- experiență specifică de 1-3 ani privind contabilitatea ONG și contabilitatea de gestiune; calitatea de expert contabil constituie avantaj;
- bune abilități de comunicare și relaționare;
- cunostințe bune de operare PC – MS Office (Excel, Word, etc.), cunoașterea programelor relevante îndeplinirii atribuțiilor conform fișei postului;
- cunoștințe privind legislația financiar – contabilă în vigoare;
- atenție la detalii, organizare, responsabilitate, operativitate, corectitudine, gândire analitică și sintetică, răbdare, perseverență, gândire proactivă în identificarea celor mai eficiente soluții;
- program: 40h/ săptămână.
Beneficii:
- mediu de lucru dinamic și motivant, într-o echipă tânără și implicată;
- posibilitatea de a lucra într-o organizaţie de top în domeniul educaţiei;
- remunerație financiară și telefon de serviciu;
- acces direct la activitățile pedagogice cercetășești pentru copii, tineri și cele de formare continuă pentru adulți.
Procedura de selecție:
Trimite aplicația ta cu titlu “Aplicație contabil” la adresa de e-mail mihaela.girleanu@scout.ro până pe data de 17.03.2017. Dosarul de candidatură trebuie să cuprindă:
- CV actualizat în limba română;
- scrisoare de intenție;
- alte documente relevante candidaturii: minim o recomandare.
Calendar:
- 23 februarie – 17 martie 2017 – perioada de aplicație;
- 20 – 31 martie 2017 – analiza și selecția aplicațiilor primite, interviuri la sediul ONCR din București.
Pentru informații suplimentare: mihaela.girleanu@scout.ro.