Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare
Proiectul „Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare”, derulat de Federația VOLUM în perioada 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016, este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 78.857,00 € euro. Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare contribuie la crearea și implementarea de instrumente și mecanisme de lucru și de colaborare asumate de către ONG-urile care implică voluntari în România și instituții locale și naționale, în vederea îmbunătățirii vizibilității rezultatelor mișcării de voluntariat la nivel național și a implementării corecte a politicilor publice în domeniul voluntariatului.
Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene atrag atenţia asupra principalelor bariere care limitează potenţialul voluntariatului, probleme cărora Federația VOLUM se adresează prin intermediul acestui proiect. Printre acestea se numără:
- Absenţa unor strategii naţionale pentru voluntariat care să abordeze probleme precum dezvoltarea infrastructurii pentru voluntariat, instruirea voluntarilor, securitatea și siguranța în voluntariat, rambursarea cheltuielilor efectuate în realizarea activităţii de voluntariat
- Limitarea accesului și a înțelegerii informaţiilor despre activităţi de voluntariat, valoarea lor, posibilităţile de implicare şi importanţa lor pentru individ şi societate;
- Valorizarea insuficientă sau chiar subaprecierea activităţilor de voluntariat, reflectată pe de o parte în absenţa sistemelor funcţionale de recunoaştere a competenţelor dobândite prin voluntariat, pe de altă parte în acoperirea insuficientă a voluntariatului în mass-media pentru a duce mesajul către publicul larg;
- Insuficienţa datelor statistice valide şi constante, care să permită urmărirea evoluţiei voluntariatului în timp şi informarea factorilor de decizie în vederea unei reflectări corespunzătoare a voluntariatului în politicile publice.
Cartea de Identitate a Voluntariatului propune:
- Sisteme de cuantificare a valorii economice a voluntariatului;
- Sisteme de măsurare a impactului;
- Capacitarea organizațiile pentru a asigura siguranță și protecție în timpul activităților de voluntariat;
- Creșterea capacității operaționale pentru adoptarea și gestionarea unui sistem de furnizare de date despre voluntariat și contribuția acestuia la dezvoltarea economică și socială la nivel național a 100 ONG-uri care implică voluntari în România;
- Dezvoltarea colaborării între ONG-uri și inspectoratele teritoriale de muncă în vederea aplicării corecte a Legii Voluntariatului nr 78/2014 cu privire la siguranța și securitatea voluntarilor în 20 județe din România;
- Întărirea capacității ONG-urilor pentru măsurarea impactului programelor și a activităților de voluntariat în randul a 100 de organizații care implică voluntari din România.
Pentru a afla care sunt rezultatele pe care ni le propunem prin proiectul Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare este, vă invităm să consultați prezentarea de AICI.
Proiectul Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare este un proiect implementat de Federația VOLUM în parteneriat cu Tech Soup România (https://www.techsoup.ro/)
Proiectului Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare este este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
Partener: