Federatia Volum

Asociația A.R.T. Fusion

Asociația A.R.T. Fusion

Misiunea Asociația A.R.T. Fusion este aceea de a crea schimbare socială prin responsabilizarea oamenilor din comunitate, iar viziunea asociației este aceea a unei lumi în care fiecare este conștient de rolul lui în societate la nivel global și aduce o schimbare în comunitatea în care vrea să trăiască.

Anul în care a devenit membru al Federaţiei VOLUM: 2014

Domeniul de activitate: Responsabilitate socială și responsabilitate globală.

Proiecte importante:

Pornește Motorul Schimbării în Comunitatea Ta

În contextul în care, la nivel european, tinerii se confruntă cu transformări sociale rapide, iar migrația, sărăcia, șomajul, extremismul sunt fenomene puternice cărora aceștia trebuie să le facă față, Asociația A.R.T. Fusion își dorește să contribuie în calitate de centru de resurse pentru liceeni, cu scopul de a-i stimula și a-i sprijini pe aceștia să se implice în mod direct în schimbarea și dezvoltarea societății în care trăiesc.

Lucrăm cu elevi și profesori din șase licee periferice din București, în care încercăm soluționarea unor situații prin metode de educație nonformală precum teatru forum. Credem că teatrul forum este una dintre uneltele folositoare prin care poate fi ilustrată și schimbată o mentalitate, o întâmplare, discutată o îndoială.

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (vezi site oficial fondong.fdsc.ro).

Fii parte la Diversitate!

„Fii parte la Diversitate!” este o campanie națională antidiscriminare care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani din 8 regiuni ale țării, Nord-Est, Centru-NordVest, Sud-Est și Sud-Vest și București, care nu au acces la programe educaționale pe tematicile discriminării, diversității și drepturile omului.
Pentru a fi capabili să facă față tuturor transformărilor sociale care au loc, ținerii au nevoie să fie mai implicați în dezvoltarea societății în care trăiesc, să dețină cât mai multe pârghii de implicare și schimbare socială. Metodele de educație nonformală folosite sunt Biblioteca Vie și campaniile stradale.

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (vezi site oficial fondong.fdsc.ro).

„You are part of this world, be part of its future”

Scopul proiectului a fost crearea unei echipe internaționale de multiplicatori de educație globală care să contribuie la dezvoltarea comunităților de cetățeni globali și la ei acasă. Tocmai de aceea „You are part of this world, be part of its future” s-a desfășurat în parteneriat cu asociații din Europa, dar și din Africa. Proiectul a inclus training-uri prin care multiplicatorii de educație globală au învățat despre: interdepențele globale; echitate socială și global; schimbarea climei; consumerism și stil de viață sustenabil; dezvoltarea de abilități în aria metodelor de educație global; încurajarea tinerilor în a fi cetățeni activi, conștienți de rolul pe care îl au în comunitatea în care trăiesc, dar și la nivel global.

Acest proiect, care a durat un an (2013-2014) a fost susținut financiar de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune (Acțiunea 3.2).

Nr. de voluntari implicaţi anual: aproximativ 50

Persoana de contact a organizaţiei:  Oana Mucea –  oana.mucea@yahoo.com (director executiv)
Anca-Maria Iosif- ancamariaiosif@gmail.com (responsabilPR& Comunicare)

Website-ul organizatiei: www.artfusion.ro

Motivul aderării la VOLUM şi avantajele obţinute:
Am aderat pentru a fi parte dintr-o rețea de organizații/instituții/companii care lucrează cu voluntari sau care sunt interesate de voluntariat; pentru a fi la curent cu informații legate de proiectele lor, informații despre voluntariat sau diferite oportunități pentru ONG-uri; pentru a ne dezvolta capacitatea organizațională, participând la oportunitățile oferite pentru membrii de către federație.