Federatia Volum

Voluntariat în Servicii Sociale – VISS

swissro-horizontal-rgb

Proiectul „V.I.S.S – Voluntariat în Servicii Sociale”, derulat de Federația VOLUM în perioada mai 2016 –  octombrie 2017, este un proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest proiect își propune să contribuie la creșterea accesului grupurilor vulnerabile la servicii sociale de calitate, prin capacitarea organizațiilor neguvernamentale în dezvoltarea de programe profesioniste de voluntariat în servicii sociale.

Context:

Conform Strategiei Naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2014 – 2020, în Romania în perioada 2012-2013 numărul persoanelor vulnerabile includeau un număr estimat de 1,85 milioane de romi, aproximativ 1,4 milioane de copii săraci (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani), peste 725.000 de persoane vârstnice cu vârsta peste 80 de ani, 687.000 de copii si adulți cu dizabilități care trăiesc în gospodarii și alți 16.800 care trăiesc în instituții, peste 62.000 de copii cuprinși în sistemul de protecție specială (fie în centre de plasament, fie în puncte de îngrijire familială) și aproximativ 1.500 de copii abandonați în unități medicale.

Deși există legislație privind achiziționarea de către autorități de servicii sociale (OUG 34/2006), concesionarea (OUG 34/2006 art.3 litera h), finanțarea (Legea 350 /2005), subvenționarea serviciilor sociale (Legea 34/1998), contract de acordare de servicii sociale (Ordonanța 68/2003, art.12.1, articol introdus prin art. 1 pct. 8 din O.G. nr. 86/2004), convenție de parteneriat cu furnizorii publici de servicii sociale (Ordonanța 68/2003, art.12 alin.3), aceste mecanisme nu sunt utilizate pentru că nu exista obligativitate cu măsuri de sancționare și nici dorința de asumare a responsabilității în acest sens. În acest context, sustenabilitatea serviciilor sociale acordate de organizațiile neguvernamentale este greu încercată și necesită abordări inovatoare care să minimizeze impactul pe care lipsa resurselor financiare îl are asupra furnizării de servicii sociale adaptate nevoilor grupurilor vulnerabile.

Proiectul „V.I.S.S – Voluntariat in Servicii Sociale” propune capacitarea organizațiilor furnizoare de servicii sociale în dezvoltarea de programe profesioniste de voluntariat ca răspuns la trei probleme importante cu care se confruntă în prezent sectorul neguvernamental:

(1) insuficiența resurselor financiare și umane pentru acordarea de servicii sociale de calitate într-un context socio-economic în care numărul persoanelor care necesită astfel de servicii este în creștere

(2) slaba dezvoltare a infrastructurii de voluntariat în rândul organizațiilor neguvernamentale din România (lipsa unor proceduri de management al voluntarilor, lipsa resurselor pentru dezvoltare, lipsa expertizei în domeniu) care menține nivelul scăzut de participare a cetățenilor în activități de voluntariat la nivel național

(3) participarea redusă a organizațiilor neguvernamentale în procesele de decizie privind politicile sociale la nivelul autorităților locale și centrale (lipsa expertizei în procese de advocacy, resurse umane insuficiente, lipsa deschiderii autorităților).

Parteneri:

Pentru a răspunde acestor probleme, Federația VOLUM realizează proiectul în parteneriat cu alte 5 organizații, furnizoare de servicii sociale în diferite domenii. Partenerii din cadrul acestui proiect sunt:

Betahny logoFundația Serviciilor Sociale Bethany – Urmărește îmbunătățirea calității vieții persoanelor dezavantajate, în special a copiilor și a familiilor, oferind servicii sociale și promovând practici profesioniste în asistență socială. Bethany își desfășoară activitatea în județele Timiș, Iași și București. Mai multe detalii puteți găsi AICI.

 


logo_antetAsociația Necuvinte
– Luptă împotriva violenței domestice și a abuzurilor îndreptate împotriva femeilor și copiilor, împotriva încălcării drepturilor omului, schimbare socială, activități de advocacy și creștere a responsabilității sociale cu privire la fenomenele abuzive. Necuvinte oferă servicii integrate victimelor violenței intrafamiliale. Mai multe detalii puteți găsi AICI.

 

HELP AUTISMAsociația Help Autism – Își asumă continua creștere a gradului de conștientizare a autismului în rândul populației, susținerea permanentă a programelor de diagnostic precoce, chiar de la vârsta de 1 an, și a programelor de intervenție în autism. Help Autism luptă alături de organisme de protecție a copilului, educație și sănătate, atât de stat cât și private, creând un nucleu multidisciplinar în recuperarea cât mai multor copiii și în includerea lor educațională și socială, pentru pregătirea adulților de mâine. Mai multe detalii puteți găsi AICI.

 

SIGLA SPEROMAX bun Asociația Speromax Alba – Misiunea asociației este creșterea calității vieții persoanelor afectate de scleroză multiplă. Asociația realizează activități precum grupuri de suport și contexte de socializare pentru persoanele afectate de SM, servicii de tip „centru de zi”, servicii de acompaniere și oferirea de suport extramedical personalizat, alături de alte inițiative ce au drept scop informarea, sensibilizarea și consilierea comunităților cu privire această afecțiune. Mai multe detalii puteți găsi AICI.

sigla fscFundația de Sprijin Comunitar Bacău – Este o organizație neguvernamentală, cu statut de utilitate publică, apolitică și nonprofit, fără caracter religios. Prin programele realizate, organizația contribuie la îmbunătățirea vieții semenilor aflați în situații de marginalizare și risc social. Activitatea FSC este structurată în 2 arii majore de intervenție: servicii integrate pentru persoane vârstnice și servicii integrate pentru copil și familie. Mai multe detalii puteți găsi AICI.

 

Rezultate urmărite:

  • Crearea unui program de mentorat replicabil ca bază în dezvoltarea de infrastructură pentru coordonatorii de voluntari din organizații din întreaga țară care activează în domeniul social, in vederea furnizării de servicii sociale bazate pe voluntariat
  • Dezvoltarea unui pachet de resurse destinat lucrului cu voluntarii în servicii sociale pentru cele cinci domenii stabilite, cu aplicabilitate națională
  • Dezvoltarea unui program de furnizare de servicii sociale bazat pe voluntariat în baza pachetului de resurse dezvoltat
  • Promovarea și facilitarea de referințe și informații între organizațiile care activează în domeniul social
  • Dezvoltarea capacității organizaționale organizațiilor în domenii esențiale și necesare profesionalizării acestora
  • Întărirea capacității organizaționale a Federației VOLUM și a poziției acesteia de agregator de resurse și de expertiză în domeniul voluntariatului în toate domeniile de activitate din România

Calendarul activităților din cadrul acestui proiect poate fi accesat AICI.

Proiectul „V.I.S.S – Voluntariat în Servicii Sociale” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, cu suma de 195,079.60 CHF (175,435.09 CHF – valoarea asigurată de Programul de Cooperare Elveţiano-Român și 19,644.51 CHF – valoarea asigurată de Federația VOLUM, în calitate de Agenție Executivă).

Pentru mai multe detalii privind Programul de Cooperare Elveţiano-Român, vă invităm să vizitaţi http://www.swiss-contribution.ro şi www.swiss-contribution.admin.ch/romania.

Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Federația VOLUM.