Marius Manole

Voluntariatul m-a făcut întotdeauna să mă gândesc la realitatea cea mai palpabilă a ‘unei șanse în plus’! Cred că e important ca fiecare să fie interesat și de ceea ce se află dincolo de grădina lui. Sigur, sunt foarte multe lucruri de făcut, mi se face frică și mă îngrozesc când îmi dau seama că TREABA nu se va termină probabil niciodată, cel puțin nu atât de repede și de curând cât să ne dăm noi seama că s-a schimbat ceva, cât de puțin. Dar așa tot mai există o speranță, o șansă … dacă nimeni nu ar face nimic, chiar că am fi condamnați de tot.

Federația VOLUM: Povestiți-ne despre postura dvs. actuală, despre ceea ce faceți acum.

Marius Manole: Sunt actor de vreo 13 ani. Se spune că munca actorilor ar fi să facă alți oameni fericiți. Poate că nu reușesc de fiecare dată să facă acest lucru, dar actorii trăiesc într-un spațiu liber de exprimare. La teatru, pe scenă asta cu 3 cm mai sus de pământ, suntem oarecum liberi. Zic oarecum că și noi trăim într-un sistem care e foarte afectat în care apăr extrem de multe mediocrități și după cum bine știți, mediocritățile se apăra între ele mai tare decât oamenii valoroși și atunci e greu să ai libertatea maximă de opinie și de creație. Dar eu mi-am asumat un fel de rol de bufon. Și mă bucur că am statutul asta, pentru că în teatru există extrem de multă ipocrizie și extrem de multă falsitate. Noi prin natura meseriei suntem niște oameni ușor schizoizi și ușor închipuiți. Adică ne imaginăm despre noi că suntem cine știe ce mari valori ale tarii… Nu suntem, suntem niște oameni ca toți oamenii, doar că avem noroc de-o meserie foarte frumoasă. Și atunci în lumea asta de oameni închipuiți, de vedete “€œnevedete”, e bine să ai un statut de nebun pentru că nu te mai afectează, adică poți să reacționezi spontan, poți să izbești, să trântești, să închizi ușă, să urli, să pleci acasă, să te revolti, pentru că toată lumea știe că ești doar un bufon. Dar asta e o chestie foarte bună pentru mine, pentru că eu sunt foarte liber în interiorul meu. Deci cam asta e jobul meu în momentul asta. Fac pe nebunul prin teatru și încerc să fac oamenii din public fericiți.

FV: Și sperăm că asta vă doriți să faceți în continuare.

MM: Asta îmi doresc să fac în continuare. Mi-aș dori foarte tare ca sistemul nostru să fie spart și să se treacă la un soi de teatru bazat pe valoare. Mi-aș dori să funcționez într-un teatru în care libertatea actorului de mișcare să fie mult mai mare, ca actorii din Brăila să vină să joace la București, ca noi de la București să venim să jucăm la Iași. Adică să funcționam pe contracte, să nu mai existe instituții cu angajați, instituții care păstrează niște angajați, mii de angajați plătiți, care nu fac nimic. Mi-aș dori să se spargă în companii mai mici de teatru care să migreze dintr-un oraș în altul, dintr-o țara în altă. De ce nu? Mi-aș dori să se întâmple asta. Din păcate, cred că nu se va întâmplă prea curând.

FV: În toate planurile dumneavoastră, vedeți vreun rol al ONG-urilor, al societății civile, al oamenilor care fac voluntariat?

MM: Admir foarte mult oamenii care fac voluntariat pentru că asta necesită să rupi o parte din timpul tău. Probabil că fiecare are alt job. Nu există meseria de voluntar. Admir oamenii care fac asta și consider că au un rol foarte important. E foarte ușor din afară să zici: a€œCe frumoși sunt oamenii ăștia. Bravo lor că fac asta.” Probabil că asta e hiba societății în care trăim. Admirăm ce fac alții dar nu ne implicăm.

FV: Până acum v-ați implicat în astfel de proiecte în mod voluntar?

MM: În proiecte culturale mi-e mult mai ușor să mă implic pentru că se leagă de meseria mea. Dar mă mai duc și la alte acțiuni. Am plantat copăcei, m-am mai dus la animale. Am niște prieteni care se ocupă de o asociație de animale și mă mai duc pe la ei. Încerc să mai postez pe Facebook toate animalele care își caută stăpân. Ce mai fac? Nu fac foarte multe lucruri pentru că repet, am un program foarte încărcat și mi-e greu să mă rup. Am repetiții, spectacole, plec în alte orașe. Deci e mai complicat.

FV: Cum ați caracteriza în România ONG-urile și mișcarea din societatea civilă? Nouă ni se spune că formăm cel de-al treilea sector. E sectorul public, e sectorul privat și sectorul ONG.

MM: Mi se pare un sector necesar doar că momentan nu avem noi cultura potrivită. Noi încă suntem destul de acoperiți la minte. Adică dacă noi auzim de un ONG întrebăm: a€œSi cu ce se ocupă? De asta are lumea nevoie acuma?” Da, de asta are lumea nevoie. Fiecare este atât de alergat și de preocupat de ziua de mâine, încât noi nu trăim într-un confort. Când nu trăiești în confort, e greu să fii darnic și să fii deschis. Când tu pentru proprii tăi copii trebuie să aduni ca o furnicuța mâncare, și să ai cu ce să-l îmbraci și să-l duci la școală, să-i cauți grădiniță că nu sunt locuri, să te duci la serviciu și să faci mâncare etc, e greu să-ți mai găsești timp pentru așa ceva. Și atunci normal că te uiți la oamenii din ONG-uri ca la niște nebuni!

FV: Cum credeți că am putea motiva românii ca să se implice mai mult în activități de voluntariat?

MM: Cred că printr-o mai mare transparența legată de ceea ce se întâmplă în ONG-uri. Cred că la final de an ar trebui ca undeva să fie făcut un spot de 5 minute în care să se zică: “ONG-ul asta a făcut anul asta 340 de case, ăsta a salvat 340 de căței, etc.” Fiecare cu ce se ocupă. Pentru că atunci oamenii vor zice: “€œStai puțin, chiar se întâmplă ceva. Chiar reușesc să facă ceva”. Ori dacă ele subexista undeva și sunt pe piață neagră, și eu nu știu ce se întâmplă acolo și doar aud de ONG-ul nu știu care, atunci nu este în regulă. Probabil sunt foarte multe ONG-uri. Unele sunt construite clandestin pentru diferite alte scopuri. Și atunci mie îmi cam scade încrederea în ONG-uri. Ar trebui făcută o triere, o selecție mai dură. Cine primește titulatură asta și cine își merită statutul.  Oamenii trebuie convinși că există și persoane care nu câștiga nimic de pe urma nimănui. Pentru că oamenii nu au încredere. Trăim într-o țara în care nu ai de ce să creditezi pe nimeni. N-ai de ce. Pentru că toată lumea te minte. Oamenii din România nu cred în nimic. De aia aveți probleme cu ONG-urile. Pentru că oamenii nu mai cred în nimica€…

FV: Care sunt top 3 domenii în care v-ați implica în mod voluntar, v-ați rupe din timpul dvs. , la un moment dat?

MM: Mi-ar plăcea foarte tare să mă implic în lupta pentru copii bolnavi, dar nu sunt în stare. Pentru că sunt un om foarte empatic și mă îmbolnăvesc eu. Pur și simplu nu pot, nu fac față. Mă duc acasă, visez noaptea, mi se pare că și eu sunt bolnava€¦ Mi-ar plăcea, dar nu pot să fac asta. Mi-ar plăcea să mă implic în educația copiilor care nu au un acoperiș sau care sunt fără părinți. Mi-ar plăcea să mă ocup de animalele de pe stradă. Și mi-ar plăcea să mă ocup de ceva legat de natură. Adică de curățat, de plantat copăcei. Chiar cred că asta e important pentru că s-a defrișat mult. În București trăiești numai pe caldarâm. Nu mai ai nimic.

FV: Dacă e să transmiteți un mesaj oamenilor care fac voluntariat în România, ce le-ați spune? Voluntariatul acela pur și din suflet…

MM: Le-aș spune în primul rând că sunt niște oameni foarte haruiti de Dumnezeu, pentru că asta cred că e o latură pe care Dumnezeu ți-o da atunci când te naști. Dărnicia asta…daca n-o ai, n-o ai! Se cultivă foarte greu. Le-aș spune că le trebuie multă putere ca să reziste! Și asta le doresc … putere!