Federatia Volum

Călin Goia

În general îmi place să mă implic în acțiuni menite să ne transforme mediul înconjurător într-unul mai bun și mai curat. Și doresc să-mi învăț copiii să facă astfel de lucruri, să înțeleagă cât de important e să începi chiar tu să faci ceva, neașteptând să facă alții primul pas. Sper ca, indiferent de vârstă, dar mai ales tinerii care sunt în formare, să înțeleagă necesitatea voluntariatului, să conștientizeze beneficiile lui și să aibă încredere că ceea ce fac chiar contează, că schimbă puțin în bine lumea ce-i înconjoară. Cu timpul vor constata că e din ce în ce mai multă lume alături de ei.